Federația Rusă a utilizat de-a lungul anilor companii militare private în apărarea unor interese interne, dar și externe. Grupul Wagner este una dintre forțele care nu este recunoscută şi nici respinsă de conducerea Rusiei. De menționat că aceste companii militare private sunt interzise prin lege în Rusia, dar există date care arată că acestea au acționat mână la mână cu militari obișnuiți. Acest articol este un studiu de caz aprofundat despre utilizarea de către Rusia a companiei militare private (PMC) a grupului Wagner și a antecedentelor sale (din 2012 până în 2018) în Nigeria, Crimeea și estul Ucrainei , Siria, Sudan și Republica Centrafricană.
Într-o conferință anuală, liderul de la Kremlin Vladimir Putin declarase că grupul Wagner își poate desfășura activitatea oriunde în lume atâta timp cât nu încalcă legile Federației Ruse. Autorii studiului “Russia’s use of semi-state security forces: the case of the Wagner Group” afirmă că prin aceste afirmaţii Putin a admis existenţa grupul Wagner și chiar a susţinut într-un fel activitatea grupului în străinătate.
Potrivit studiului, companiile militare private ar putea fi unul dintre elementele cheie pe care le utilizează Putin în războiul informațional. Autorii afirmă că grupul Wagner a fost creat intenționat de către serviciile de securitate rusești ca parte a strategiei sale de război.
Analiștii sugerează că este în interesul lui Putin ca forțele de securitate semi-statale să fie declarate ilegale. Păstrarea lor în permanență în afara echilibrului este un mecanism de control al acestora, iar din momentul în care operează ilegal pot fi amenințate cu închisoarea în orice moment, lucru ce contribuie la asigurarea loialității lor.
Grupul Wagner nu este singura companie militară privată, dar aceasta iese în evidență datorită raportării detaliate disponibile despre implicarea lor în evenimente semnificative intervenţiile din Nigeria și Irak, apoi în Ucraina și Siria, iar acum în Sudan și Republica Centrafricană.
Compania este fondată de Dmitri Utkin, un fost ofiţer GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse), născut în 1970. Armata de mercenari a intrat pentru prima dată în atenția publică în timpul conflictului din Ucraina din 2014, în urma căruia Rusia şi-a anexat Crimeea. Atunci a fost dezvăluit faptul că mercenari ai Grupului Wagner au luptat cot la cot cu forțele separatiste susținute de Kremlin.
În prezent, societatea paramilitară Wagner ar fi finanțată de omul de afaceri Evgheni Prigojin, aşa-numitul „bucătar” al lui Vladimir Putin și cel care s-ar afla în spatele „fabricii de troli” de la Sankt Petersburg, suspectată de influenţarea alegerilor din SUA.
Sursa:https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/1060586X.2019.1591142?scroll=top&needAccess=true