„Capcana soluționării” în calitate de amenințare hibridă pentru Republica Moldova

Autor: Ion Tăbârță, expert IDIS ”Viitorul”

PSRM este un partid care are mesaje geopolitice la bază activității sale. Acest partid nu are nimic în comun cu doctrina socialistă, formațiunea încercând să valorifice preferințele pro-ruse ale electoratului și nostalgia unor alegători după URSS. Panourile din perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, în care Igor Dodon și Zinaida Greceanîi (liderii PSRM) apar alături de Vladimir Putin, sunt o dovadă elocventă în acest sens. În noiembrie 2016, președintele PSRM, Igor Dodon, a devenit șef al statului cu ajutorul unui discurs geopolitic pro-rus, anti Acordul de Asociere și pe fundalul decepționării populației de rezultatele guvernării partidelor proeuropene din Republica Moldova.

PSRM constituie așa-numitul proiect politic rusesc de bază în Republica Moldova. După eșecul vizitei lui Serghei Narîşkin, șeful administrației prezidențiale ruse, la Chișinău în decembrie 2010, al cărei scop a fost crearea unei coaliții de guvernare dintre PCRM și Partidul Democrat din Moldova (PDM), Rusia a acționat etapizat în crearea și promovarea unor noi proiecte politice în țara noastră. La prima etapă, în preajma alegerilor parlamentare din noiembrie 2014 la Chișinău existau două proiecte politice pro-ruse noi cu șanse reale de a accede în legislativul moldovenesc (PSRM și controversatul Renato Usatîi). În urma scrutinului electoral, socialiștii moldoveni au devenit cea mai numeroasă fracțiune parlamentară. La a doua etapă, liderul PSRM a venit în fruntea unei instituții de conducere de la Chișinău – cea a președinției. În conformitate cu strategiile elaborate la Moscova, la următoarea etapă, PSRM-ul pro-rusesc urma să vină la guvernare în Republica Moldova după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, ceea ce Kremlinului parțial i-a reușit.

Scopul major al PSRM la guvernare este stoparea de lungă durată a cursului european al Republicii Moldova. Moscova, prin intermediul PSRM-ului (sau a altui partid pro-rus), va folosi din plin pârghia separatismului transnistrean. În perspectivă, regiunea transnistreană a Republicii Moldova, cu profilul său arhi-filorus, poate fi garantul Moscovei că Chișinăul nu se va apropia de Bruxelles. Anume din aceste considerente, Igor Dodon, de la bun început când a venit în fruntea socialiștilor, dar în mod special după ce a devenit șeful statului, în permanență a insistat asupra rezolvării conflictului transnistrean prin federalizarea Republicii Moldova.[1] După ce a devenit președinte, Dodon a încercat să propune diferitor cancelarii europene un plan de soluționare a conflictului, ascuns de opinia publică, care nu se știe clar de către cine a fost elaborat – de către Președinția moldovenească sau de către emisarii de la Moscova.

Mai nou, în discursul lui Dodon, conceptul de federalizare a fost camuflat cu cel de „o autonomie foarte puternică”. Acest nou proiect de soluționare a conflictului, elaborat de administrația sa, după spusele șefului statului, este promovat intens de președintele Dodon partenerilor occidentali de dezvoltare, cu precădere Berlinului, profitându-se, după spusele lui, de actualul „consens internațional favorabil” privindRepublica Moldova. Partea cea mai importantă a acțiunilor președintelui Republicii Moldova, făcându-se abstracție de prerogativele lui constituționale, este că acest plan este prezentat partenerilor externi în secretomanie, fără ca el să fie cunoscut de societatea moldovenească.

În prezent, conflictul transnistrean poate fi rezolvat cu concursul Federației Ruse, în termeni favorabili intereselor ei geopolitice. Viziunea Kremlinului asupra modului de soluționarea a diferendului transnistrean este expusă în prevederile memorandumului Kozak, propus de Rusia în noiembrie 2003. În esență, acel proiect de documente presupunea că prin intermediul regiunii transnistrene, Moscova să aibă controlul politic asupra întregului teritoriu al Republicii Moldova. „O autonomie foarte puternică”, în termenii lui Dodon și al Federației Ruse, înseamnă acordarea unui statut regiunii transnistrene care i-ar permite Tiraspolului să influențeze politica externă și internă a Republicii Moldova.

În exterior, coaliția de guvernare între PSRM-ul pro-rus cu formațiunile pro-vestice ale Blocului „ACUM” riscă să creeze impresia legitimității acțiunilor lui Dodon în soluționarea conflictului transnistrean și că președintele Republicii Moldova este purtătorul consensului național privind problematica transnistreană. Asta cu toate că poziția Guvernului în soluționarea diferendului transnistrean diferă semnificativ de cea a Președinției. Un alt aspect foarte important este că „consensul internațional favorabil” despre care vorbește Dodon trebuie să fie în avantajul intereselor naționale ale Republicii Moldova și nu în ale partenerilor externi.

Problema principală a Chișinăului în soluționarea conflictului transnistrean este că nu are o viziune integrată a modului cum trebuie abordată această problematică, în interior existând mai multe interpretări de soluționare. Folosindu-se de conjunctura favorabilă, atât internă, cât și externă, Moscova încearcă să speculeze la maximum divergențele și ezitările interne ale Chișinăului, propunând în exterior, prin intermediul președintelui moldovean, un plan de soluționare a conflictului transnistrean care ar duce la sporirea influenței geopolitice a Rusiei în Republica Moldova. În caz că un astfel de plan de soluționare a conflictului transnistrean va fi posibil, atunci Republica Moldova poate să uite de parcursul său european sau să miște spre UE fără unele teritorii („vagoane” în expresia din septembrie 2013 a fostului vicepremierului rus, Dmitri Rogozin).

Pentru a nu cădea în „capcana soluționării” trebuie să se pună capăt secretomaniei președintelui moldovean pe acest subiect. Conflictul transnistrean nu este un atribut personal al lui Dodon, care aduce dividende politice și geopolitice, ci reprezintă o problemă majoră pentru întreaga societatea moldovenească. Planurile de soluționare a conflictului transnistrean, indiferent de către cine au fost elaborate, Președinție sau Guvern, inițial se cuvine a fi prezentate societății, apoi, dacă au fost aprobate de cetățeni, să fie propuse partenerilor din exterior. În caz contrar, soluționarea problematicii transnistrene va căpăta tot mai mult contur în calitate de amenințare hibridă pentru Republica Moldova.

[1] Socialiștii propun federalizarea Republicii Moldova. / http://socialistii.md/federalizare/