Opinii: ”Prin politica „pașilor mici” se creează un stat dincolo de Nistru”

1 558

Autoritățile Republicii Moldova au cedat enorm în relația lor cu administrația transnistreană, iar această politică a „pașilor mici”, practic, creează un stat de facto dincolo de Nistru. În acest caz, ar putea dispărea interesul locuitorilor din regiunea transnistreană să se integreze în Republica Moldova. Aceste opinii au fost exprimate în cadrul emisiunii „Forum” de la postul de televiziune Vocea Basarabiei, transmite IPN.

Deputatul Platformei DA, blocul ACUM Iurie Reniță spune că documentul de referință de la care trebuie să pornească autoritățile Republicii Moldova în relația sa cu regiunea transnistreană este Legea cu privire la statutul Transnistriei din anul 2005. În opinia lui, autoritățile de la Chișinău au cedat enorm în relația cu administrația transnistreană. „Evident, dacă pornești dialogul, trebuie să-l menții – un dialog cu demnitate, în interesul tău național. Lipsa unor politici consecvente, a unor abordări serioase și responsabile ne-a condus acolo, sub pretextul că poate cumva îi îmbunăm, poate vom deveni mai atractivi. Nu e cazul și situația în care noi ar trebui să avansăm”, a afirmat Iurie Reniță.

Parlamentarul susține că în înțelegerea tehnică pe care au semnat-o blocul ACUM și Partidul Socialiștilor era stipulat clar că subiectele sensibile cum ar fi reglementarea transnistreană nu vor fi abordate niciodată, deoarece nu fac obiectul de acțiune a acestei majorități parlamentare. Potrivit deputatului, era clar de la bun început că PSRM și președintele Igor Dodon nu vor respecta aceste prevederi.

Editorialistul Nicolae Negru consideră că prin această politică a „pașilor mici”, pe care o implementează guvernarea în raport cu regiunea transnistreană, autoritățile le fac un stat „separatiștilor”. „Un stat înainte de a decide ce statut o să aibă ei. Rămâne pe urmă numai să le punem o pălărie. Aceste împuterniciri care li se dau cum ar fi circulația în Europa, numere speciale, permise de conducere – în felul acesta noi putem să ne trezim într-o zi că prin toți acești „pași mici” am construit un stat acolo care este de facto și rămâne numai să-l formalizăm”, a declarat Nicolae Negru.

În ultimii ani, autoritățile Republicii Moldova le-au acordat mai multe facilități cetățenilor care trăiesc dincolo de râul Nistru și anume le-a fost acordată posibilitatea de a călători în Uniunea Europeană în baza unor numere speciale de înmatriculare a mașinilor, au fost recunoscute diplomele de studii de la unele instituții de învățământ din Transnistria, etc.

Citește mai mult: https://www.ipn.md/ro/prin-politica-pasilor-mici-se-creeaza-un-stat-dincolo-7965_1068735.html#ixzz61y6R2uLk

Opinii ENG