Cum găsim informaţii pe facebook

0 320

Deseori utilizatorii Facebook au nevoie să caute fişiere în format foto sau video. De exemplu, cum pot fi găsite materiale filmate în centrul Kievului în timpul evenimentelor de pe Maidan?


Să vedem, întâi de toate, motorul de căutare Graph Search. Este un instrument destul de puternic. Căutarea se face cu ajutorul unor comenzi speciale sub formă de întrebări în limba engleză. Deşi căutarea pe facebook este mai potrivită în scopuri personale – pentru a căuta oameni cu aceleaşi interese, restaurante, fotografii vechi, fişiere video care v-au plăcut etc, formulând corect întrebările şi comenzile, puteţi, de asemenea, verifica şi găsi rapid informaţii în scopuri jurnalistice.

Înainte de a începe căutările, trebuie să cunoaşteţi următoarele lucruri:


  1. Motorul de căutare Graph Search lucrează doar cu versiunea engleză a interfeţei Facebook.

2. Căutarea poate fi făcută doar după luni sau ani, şi nu pe date concrete. Spre exemplu, nu veţi reuşi să găsiţi imagini din 24 august 2015.
3. Utilizatorii Facebook pot să-şi ascundă postările de motorul de căutare. Detalii despre caracterul privat găsiţi aici.
4. La începutul căutării sunt afişate întotdeauna rezultatele ce au legătură cu persoanele cu care contactaţi mai mult. Adică, vor apărea mai întâi informaţii legate de prietni, de prietenii prietenilor, iar la sfârşit, cu restul.
5. Rezultatele căutării pot fi aranjate după mai mulţi parametri.

Cum să căutaţi fişiere în format video sau foto

Pentru a căuta fişiere video, apelaţi la operatorul videos, apoi culegeţi în continuare taken in/taken at/of/at, după care indicaţi locaţia/persoana, iar la sfârşit (opţional) − perioada de timp.

Exemplu:

Căutarea fotografiilor se face similar, doar că utilizaţi operatorul photos.

O atenţie deosebită trebuie să o acordaţi definirii corecte a locaţiei, deoarece utilizatorii pot indica în mod diferit aceeaşi localitate. Cererile de căutare photos taken at Maidan Nezalezhnosti from january 2014 şi photos taken at Kiev, Maidan from january 2014 vor da rezultate diferite.

În caz că nu ştiţi cum se scrie vreo locaţie geografică, puteţi utiliza sugestiile oferite de Facebook. Pentru aceasta, mergeţi pe pagina dv. şi apăsaţi pe steguleţul Check in, din câmpul pentru postări. După ce începeţi să introduceţi denumirea, Facebook vă va oferi mai multe variante.

Eventuale probleme

Uneori, atunci când lucraţi în Graph Search, pot apărea probleme imprevizibile.

1. Unii utilizatori versaţi afirmă că în zile diferite, rezultatele căutării pot varia;
2. Uneori, la introducerea câtorva parametri de căutare, Facebook poate să nu dea niciun rezultat;
3. Când folosiţi caractere chirilice la căutare, rezultatele pot fi incorecte sau nu va fi găsit niciun rezultat.

Sursa: https://www.stopfake.org/ro/cum-sa-gasiti-informatii-pe-facebook/

Opinii ENG