Cercetarea este bazată pe lecțiile legate de infrastructura critică identificate și învățate în cursul unei evaluări efectuate pe o perioadă de doi ani de către Comunitatea de interese pentru vulnerabilități și rezistență în cadrul Centrului european de excelență pentru combaterea amenințărilor hibride. Infrastructura critică modernă pare a fi un instrument eficient în mâinile adversarilor capabili și dispuși să utilizeze instrumente hibride.
Până în prezent, nu s-a testat utilizarea pe scară largă a acestei posibilități, în niciun conflict grav, între statele dezvoltate. Ar fi surprinzător pentru mulți, probabil. În cadrul cercetării s-a făcut referire la teoria modernă a riscului de infrastructură critică, care este conectată la teoria escaladării conflictelor internaționale. Conform concluziei principale, un adversar hibrid poate obține beneficii semnificative în conflicte, acționând împotriva infrastructurii critice din țările care sunt dependente de o economie de piață deschisă și de un proces transparent de luare a deciziilor.
Distragerea și perturbarea descriu consecințele extreme ale unui astfel de efect. Tehnicile asimetrice disponibile, cum ar fi instrumente informatice, operațiuni speciale ascunse, operațiuni de informare, agitație politică și instrumente economice, în funcție de vulnerabilitățile infrastructurii critice moderne, constituie o nouă amenințare. Se sugerează ca această amenințare să fie numită „Arme de perturbare în masă”. Reziliența, atribuirea și schimbul de informații rămân cuvinte cheie atunci când se dorește intervenirea împotriva unei potențiale amenințări hibride. Infrastructura critică relevantă se referă în mare parte la companii și nu la servicii publice. Calea de urmat trebuie planificată între statele implicate și sectorul privat. Demersurile la nivel comunitar (UE, NATO) ar tebui să se bazeze pe reglementare dar și pe nivelul de pregătire.
Sursa: https://www.hybridcoe.fi/wp-content/uploads/2019/11/NEW_Working-paper_WMDivers_2019_rgb.pdf