Echilibrarea politicii externe a Moldovei pare să devină elementul esențial al mandatului președintelui Igor Dodon, care expiră în toamna lui 2020. În calitate de fruntaș al forțelor pro-ruse, și în lipsa vreunei rezistențe serioase pe tărâmul politicii interne, președintele este determinat să influențeze parametrii politicii externe în direcția unui “parteneriat strategic” cu Rusia, susţine expertul Dionis Cenuşă într-o analiză pentru IPN. Cu excepția unor alegeri anticipate, deocamdată incerte, nimic altceva nu este în stare să tempereze dorința acestuia, aflată în plin proces de materializare, de a ridica profilul Rusiei în configurația priorităților naționale.
În acest spirit, eforturile de integrare europeană sunt puse față în față cu “forța alternativei” ruso-euroasiatice. Inevitabil, atitudinea față de schimbări adevărate, istovitoare, dar modernizatoare, în orice domeniu, de la producția economică până la percepția față de valori, slăbește, deoarece este sugerat un model mai simplu.
Intenția președintelui francez Emmanuel Macron de a “reinventa o arhitectură de securitate și încredere”, inclusiv pe dimensiunea vecinătății europene comune, între Rusia și UE, indică asupra apariției unei ferestre de oportunitate pentru relansarea relațiilor cu Moscova (Elysee.fr, 19 August 2019). Demersul Parisului s-a soldat cu relansarea Consiliului ruso-francez de Securitate pe probleme de securitate, la doar o lună după reuniunea Macron-Putin. Accentul Consiliului este dezvoltarea anumitor idei cu privire la “stabilitatea strategică și securitatea europeană” (MID.ru, 8 Septembrie 2019).
Optimismul părții franceze, cu calm acceptat de Germania și alte state europene, dar și de UE, derivă dintr-o certitudine, practic absolută, că Ucraina sub președinția lui Volodymyr Zelensky este dispusă să facă concesiile necesare pentru a opri războiul în Donbas. În urma angajamentului sincer, deși însoțit de multiple riscuri ascunse, de a termina războiul cu orice preț, președintele Zelensky a acceptat aranjamentele unui schimb de prizonieri cu Rusia, agreat direct de președintele rus Vladimir Putin. Prin urmare, au fost eliberați 35 de ucraineni (Reuters, 7 Septembrie 2019), dintre care 24 marinari ucraineni și 11 prizonieri politici, deținuți ilegal de către autoritățile ruse. Concomitent, 35 de cetățeni ruși și ucraineni, reținuți în Ucraina pentru activitatea militară în Donbas, au fost transportați în Rusia, inclusiv ucraineanul Volodymyr Tsemakh, solicitat de autoritățile olandeze (UNIAN, 8 Septembrie 2019) pentru implicarea în doborârea avionului civil MH17 în 2014 (Radio Free Europe, 5 Septembrie 2019). Schimbul de prizonieri a impulsionat discuția despre perspectiva de soluționare definitivă a „dosarului Donbas”, cu efecte pozitive pentru toate părțile implicate, dar cel mai mult pentru Rusia. Totodată, reanimarea dialogului dintre Kiev și Moscova facilitează discursul pro-rusesc în interiorul coaliției de guvernare din Moldova și ajută la multiplicarea percepției că Rusia ar juca un rol constructiv în regiune, inclusiv în reglementarea conflictului transnistrean.
Contopirea intereselor geopolitice în Ucraina are o importanță net superioară față de perspectiva de reglementare a conflictului transnistrean, aflat în stare “înghețată” deja peste două decenii. Totuși, ultimii pași ai președintelui Dodon pe plan extern, pe direcția Est-Vest, evidențiază tentativa acestuia de a împacheta politica externă “echilibrată” la un loc cu problematica transnistreană. În timpul vizitei de la Bruxelles, a doua la număr după cea din februarie 2017, Igor Dodon a articulat tezele vechiului “pachet comprehensiv pentru Moldova”. Invocat la Conferința de Securitate de la München din februarie 2019, „pachetul comprehensiv” este fondat pe două concepte. Primul vizează “promovarea unei politici externe echilibrate”, iar al doilea se referă la “consolidarea principiului de neutralitate”, recunoscut la nivel internațional (Presedinte.md, 15 Februarie 2019).
Consensul actorilor externi – SUA, UE și Rusia – pe marginea depășirii crizei politice moldovenești din iunie 2019 a servit ca reper pentru a justifica valabilitatea tezelor “pachetului comprehensiv”. Aceste teze au figurat în discuțiile cu șefa diplomației UE Federica Mogherini (Presedinte.md, 5 Septembrie 2019) și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Din propunere ignorată la Conferința de la München, menținerea unei “politici externe echilibrate în baza statutului de neutralitate” este considerat de Igor Dodon “o prioritate de bază pentru conducerea Republicii Moldova” (Presedinte.md, 5 Septembrie 2019). Neîmpărtășită de prim-ministra Maia Sandu și Ministerul de Externe și neconsultate cu societatea civilă din Moldova, aceste aspirații de politică externă sunt nelegitime “din fașă”. Cu toate acestea, președintele Dodon planifică să discute “pachetul comprehensiv pentru Moldova” cu UE, SUA și Rusia și împreună cu acestea “să elaboreze un plan de acțiuni pentru implementarea acestuia cu succes” (TASS, 27 August 2019).
Nici teoretic și nici practic, un asemenea “pachet” nu este nici logic și nici realizabil, chiar dacă președintele Dodon îl prioritizează pe agenda sa politică. În primul rând, politica externă și statutul de neutralitate reprezintă o emanație a suveranității populare și nu pot fi fixate din exterior, dacă țara este subiect recunoscut al dreptului internațional. Alt defect de logică al mecanismului propus constă în faptul că orice intervenție a SUA, UE sau Rusiei în materie de politică internă vor echivala cu o imixtiune în afacerile interne ale Moldovei.
Rusia
preferă să “normalizeze” relațiile cu țările din regiune, confruntate cu
separatism, cu scopul final de a aprofunda influența rusească. Îmbrățișarea
mecanică a modelului sugerat de partea rusă poate duce la transnistrizarea inevitabilă
a Ucrainei. “Normalizarea” relațiilor, precum în cazul Georgiei, se mai poate
solda cu revizuirea frontierelor (“borderization”) de către regiunile
separatiste întreținute de Rusia (Osetia de Sud). De aceea, la normalizarea
relațiilor ruso-ucrainene, Occidentul are obligația de a sprijini interesele
naționale ale Ucrainei, astfel investind în stabilitatea unei țări cu aspirații
europene și în securitatea estică a continentului european.
Orice tip de “pachet” pentru Moldova, folosit
pentru a împietri politica externă sau a interveni în statutul de neutralitate,
prescris în legea supremă, este nelegitim a priori. Oricât de sonoră ar fi poziția președintelui Dodon
pe plan extern, gesturile sale par să servească mai degrabă interesele Rusiei
decât să le promoveze pe cele naționale, ignorându-se expres angajamentele din
Acordul de Asociere cu UE. Titlul II, Articolul 3 al Acordului, stipulează că
dialogul politic UE-Moldova “va spori eficacitatea cooperării politice și promovarea convergenței
în materie de politică externă și de securitate”. Cât de mult această prevedere este compatibilă
cu “pachetul comprehensiv” reclamat de către președintele Dodon?