Moldova are cel mai scăzut nivel de reziliență împotriva campaniilor de dezinformare rusești dintre cele 14 țări ale Europei Centrale și de Est, conform Indicelui de Reziliență Împotriva Dezinformării. Nici guvernul Moldovei, nici instituțiile independente, societatea civilă sau mass-media, nu pot să controleze și să gestioneze în mod eficient amenințările de dezinformare. Mai mult, nu le reușește nici să efectueze analizele necesare pentru a întreprinde acțiuni pe termen lung de prevenire și combatere a amenințărilor informaționale hibride.
Eforturile existente sunt insuficiente și, de fapt, nu țin neapărat de războiul informațional și propaganda rusească în Moldova, ci se bazează mai degrabă pe politica internă. Acest lucru limitează capacitatea de a contracara dezinformarea rusească și de a contura mai mult importanța soluționării acestei probleme în societate. Eforturile întreprinse până acum s-au concentrat mai mult pe partea teoretică și mai puțin pe măsuri concrete pe termen lung.
Republica Moldova nu a reușit să se concentreze pe informații concrete precum: persoanele din spatele amenințărilor hibride informaționale și instrumentele a folosite în acest sens. Am eșuat și la capitolul recomandări cu privire la combaterea amenințărilor, formarea rezilienței sociale precum și dezvoltarea capacităților instituționale de a elimina lacunele care vulnerabilizează Moldova în fața amenințărilor hibride. Republica Moldova ar trebui să depună eforturi complexe pentru securizarea spațiului său informațional intern, luând în considerare faptul că cea mai mare parte a conținutului difuzat și distribuit în țară provine din Federația Rusă. Politica de securitate informațională ar trebui să fie orientată spre crearea independenței, lucru primordial în societate.
În timp ce majoritatea țărilor europene și organizațiilor internaționale întreprind măsuri pentru prevenirea și combaterea propagandei, dezinformării și a știrilor false, în Moldova nu există discuții sau dezbateri privind securitatea informațională și pericolul pe care îl reprezintă amenințările hibride. În ceea ce privește capacitatea presei moldovenești de a contracara amenințările hibride, situația este critică. În primul rând, mass-media nu reușește să provoace discuții sau dezbateri despre amenințarea securității informaționale din Moldova. Abundența și influența presei rusești în Moldova sunt copleșitoare. Propaganda și dezinformarea sunt pretutindeni. Iată câteva date: din cele 1.128 de ziare și reviste distribuite și vândute în Moldova, 940 sunt în limba rusă, iar majoritatea sunt importate din Rusia. Din 292 de posturi TV disponibile în rețelele Republicii Moldova, 201 sunt în limba rusă. Audiența posturilor de televiziune rusești reprezintă circa 65%. Platformele ruse de social media Ok.ru și VK au o influență uriașă, numărul abonaților fiind aproape același cu al Facebook. Nicio agenție guvernamentală nu monitorizează mediul online în vederea asigurării securității naționale împotriva amenințărilor hibride.
Televiziunea este cea mai importantă și cea mai de încredere sursă de informare pentru majoritatea moldovenilor. Aproape 60% se informează de la TV, urmate de mediul online – 26%; radio – mai puțin de 6%; și ziarele – sub 4%. O cifră atât de scăzută relevă faptul că acestea nu au niciun impact asupra percepțiilor societății.
Mai mult, un sondaj complex despre media din Moldova, care a cercetat capacitatea moldovenilor de a înțelege conținutul în limba rusă, arată că 91% dintre intervievaţi înțeleg totul sau aproape tot ce este prezentat în limba rusă, în timp ce doar 74% spun același lucru despre conținutul în limba română. Marea majoritate a moldovenilor preferă și conținutul de divertisment în limba rusă. Astfel 76% dintre chestionaţi declară că preferă filmele și serialele dublate în limba rusă.
Cercetările realizate de Institutul pentru Prevenirea Amenințărilor Hibride din Moldova au identificat instrumentele cheie pe care Rusia le folosește pentru a răspândi propaganda și dezinformarea în Moldova, acestea fiind: 1. Emisiunile televizate din Rusia. 2. Emisiunile televizate rusești care sunt retransmise în Moldova, folosind o licență locală de difuzare. 3. Posturi de televiziune din Moldova care promovează interesele rusești. 4. Portaluri online din Moldova cu conținut pro-rus. 5. Ziare în limba rusă din Moldova. 6. Posturi de radio care contribuie la crearea unei imagini pozitive a Rusiei. 7. Agențiile de presă rusești ca Sputnik și Itar-Tass. 8. Rețelele de socializare pe care Rusia le folosește pentru a răspândi propagandă în Moldova, precum: Ok.ru, VK și Facebook. 9. ONG-uri ruse din Moldova. 10. Bloggeri, comentatori și așa-numiți analiști și experți pro-ruși. 11. Partidele și politicienii pro-ruși. 12. Ambasada Rusiei și Centrul de Cultură și Știință Rusă.
Un alt factor îngrijorător este faptul că noua conjunctură de guvernare din Moldova i-a determinat pe unii politicieni să solicite în discuții informale două modificări ale Codului audiovizualului: să elimine dispozițiile referitoare la conținutul anti-propagandă și dezinformare, dar și obligativitatea de difuzare timp de opt ore pe zi a producțiilor locale.
Parlamentul a făcut unii pași pozitivi în 2018. Unul dintre ei a fost adoptarea Concepției Securității Informaționale a Republicii Moldova. Un alt pas a fost adoptarea unei Strategii pentru Securitatea Informațională, pentru anii 2019-2024, inclusiv un Plan de Acțiuni pentru implementarea strategiei. Strategia respectivă este primul document concludent și complex privind amenințările hibride. Acesta include patru piloni principali: consolidarea securității cibernetice, asigurarea securității informaționale media, dezvoltarea capacităților operaționale de realizare a securității informaționale și eficientizarea procesului de coordonare internă a securității informaționale, dar și dezvoltarea relațiilor cu agențiile internaționale de securitate informațională. Potrivit documentului, este imperial necesară crearea unui Consiliu național de coordonare pentru securitatea informațională, cu participarea instituțiilor statului, mass-media, a societății civile și a sectorului privat. Planul de Acțiuni include 26 de obiective, dar totuși nu acoperă toate aspectele amenințărilor hibride informaționale.
Conform Planului de Acțiuni, coordonatorul principal al strategiei este Serviciul de Securitate și Informații din Moldova. De asemenea, nouă dintre cele 26 de obiective ale planului de acțiuni conturează importanța mass-media și a societății civile în implementarea strategiilor. Atingerea obiectivelor presupune și un sprijin financiar din partea statului și a partenerilor externi de dezvoltare. Lipsa unor dispoziții specifice privind sprijinul financiar sugerează o limită a oricărei cooperări care are loc între stat și alți actori în domeniul securității informaționale, inclusiv mass-media și societatea civilă. În ceea ce privește modalitățile de combatere a amenințărilor hibride, autoritățile moldovenești ar trebui să înceapă cu punerea în aplicare atât a Concepției pentru securitatea informațională a Republicii Moldova, cât și a Strategiei de securitate informațională pentru anii 2019-2024, inclusiv planul de acțiuni. Mai mult, Parlamentul trebuie să adopte suplimentar o legislație care poate fi adaptată într-un mediu informațional nou, inclusiv amenințările informaționale, care rezultă din noua situație politică a Moldovei. Având în vedere faptul că coaliția de guvernare este jumătate pro-rusă și jumătate pro-UE, acest lucru poate fi imposibil în viitorul apropiat.
Securitatea informațională și securitatea spațiului mass-media din Republica Moldova ar trebui să devină linia directorie a tuturor politicilor ce vizează atât securitatea națională, cât și de libertățile individuale deoarece noua realitate politică face ca amenințările hibride informaționale să constituie un pericol mai mare ca niciodată pentru securitatea națională. Documentele de politici naționale ar trebui să fie adaptate urgent la noile riscuri și realități.
Atât conținutul media local, cât și cel extern ar trebui evaluate și revizuite. De asemenea, oficialii ar trebui să identifice riscurile care amenință securitatea informațională, inclusiv noile tendințe de distribuire a dezinformării, în special prin intermediul rețelelor de socializare. Statul ar trebui să-și asume responsabilitatea de a adopta documente eficiente pentru politica de securitate informațională, de a oferi fonduri pentru a contracara eforturile de dezinformare și de a stabili programe pentru a consolida reziliența societății împotriva acestor amenințări. Mai mult, partenerii internaționali de dezvoltare ai Moldovei ar trebui să sprijine organizațiile media și societatea civilă care doresc și sunt angajate în combaterea amenințărilor hibride.