Inteligenta artificială, utilizată de spioni

Katie Jones este un personaj de 30 de ani conectat la scena politică a Washingtonului. Ea a muncit pentru un grup de experți de la Brookings Institution to the right-wing Heritage Foundation. Tot ea este conectată lă un secretar adjunct de stat din SUA, un consilier senior al unui senator și la economistul Paul Winfree. Katie Jones nu există însă.

Profilul lui Jones a fost semnalat pentru prima oară de Keir Giles. Când a primit o invitație de la Katie Jones pe LinkedIn, a fost suspicios. Ea a pretins că lucrează mai mulţi ani în Departamentul Rusia și Eurasia la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington. Giles şi-a spus că dacă ar fi fost adevărat, “ar fi auzit de ea”. Purtătorul de cuvânt al Centrului, Andrew Schwartz a declarat că instituţia nu are niciun angajat cu aşa nume.

Contul lui Jones a dispărut de pe LinkedIn la puțin timp după ce jurnaliştii de la apnews.com au încercat să obţină o reacţia la cele întâmplate de la administraţia LinkedIn. Mesajele trimise către Jones prin intermediul LinkedIn, dar şi pe mail, nu şi-au găsit destinatarul şi au fost returnate. Într-o declarație, LinkedIn a menționat că a reacționat operativ la apariţia conturilor false, iar în primele trelei luni ale anului 2019 au fost şterse mii de conturi.

Sursa: https://www.apnews.com/bc2f19097a4c4fffaa00de6770b8a60d

inteligentaartificialaSpioni
Comments (0)
Add Comment