Un laborator din Georgia, deschis cu suportul SUA, sursă masivă de propagandă pentru Kremlin

Ați auzit vreodată de Lugar Lab? Numele său oficial este  Central Public Health Reference Laboratory (Laboratorul Central de Referință Pentru Sănătate Publică). Acesta a fost deschis la Tbilisi în anul 2011 în parteneriat cu SUA. Numele neoficial provine de la Richard Lugar, senatorul american implicat în acest proiect. Scopul laboratorului este de a detecta boli infecțioase periculoase la om și animale, de a efectua cercetări epidemiologice și de a combate răspândirea globală a bolilor.

Ce legătură are însă asta cu dezinformarea? Au trecut ani de când propaganda pro-Kremlin și-a început campania de dezinformare împotriva acestui laborator, folosind una dintre cele mai universale emoții umane – frica.

În perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 octombrie 2019, Sputnik Georgia and the World și Alia and Saqinform au scris 23 de articole dedicate Lugar Laborator. Nu toate au cuprins dezinformare. În mare parte, conținutul a fost axat pe povești de interes uman. Aceștia au afirmat, de exemplu, că în zona rezidențială din jurul Laboratorului Lugar a fost înregistrat un număr mai mare de boli oncologice. Câteva persoane au acordat interviuri în care se plâng pe condițiile de sănătate din apropiere.

Dacă aceste cazuri nu erau suficiente ca să provoace frica în rândul georgienilor, atunci o amenințare mai universală a fost servită într-un alt mesaj popular: virusul H1N1 (gripa porcină), rujeola și alte boli ar fi fost răspândite de Lugar Lab. Acest lucru ar putea face ca mai multor georgieni să le fie teamă să fie infectați, deoarece virușii nu cunosc granițe și se pot răspândi mai rapid decât mesajele de dezinformare. Personalul laboratorului s-a infectat și el, dar autoritățile georgiene au ascuns acest lucru, a scris Georgia and the World și Alia and Saqinform.

De unde au venit acești viruși? Cel mai probabil, cititorii georgieni „au aflat” din presa pro-Kremlin. Aparent, SUA le-a plantat în Lugar Lab, în ​​încercarea de a le folosi în calitate de armă biologicăm iar având în vedere proximitatea laboratorului de aeroportul din Tbilisi, ei ar putea, de asemenea, să transporte bombe prin acest canal.

Dincolo de cele patru surse de dezinformare, problema sensibilă a vaccinării a fost de asemenea folosită pentru a impulsiona agenda pro-Kremlin. În unul articole se menționează că vaccinurile din Georgia provin de la Lugar Lab, de aceea nu pot fi de încredere. Soluția ar fi să folosești vaccinuri rusești sau să nu te vaccinezi deloc.

Aceste narațiuni nu au fost susținute însă de nicio dovadă, date sau declarații oficiale.

Vorbitorii de rusă, ținta Kremlinului

Ținta presei de propagandă a Kremlinului nu sunt vorbitorii de limbă georgiană, ci cei de limbă rusă. În aceeași perioadă, între 1 ianuarie și 31 octombrie 2019, au fost scrise 489 de articole dedicate Lugar Lab distribuite pe 115 site-uri, toate fiind scrise în limba rusă. Peste 80% dintre acestea au fost site-uri precum RIA FAN, Eurasia Daily, Tsargrad TV, Sputnik Georgia (în rusă), Sputnik Armenia (în rusă) și altele.

În mod similar cu conținutul din georgiana, câteva dintre poveștile comune în limba rusă au jucat asupra fricii umane și a problemelor de sănătate, acuzând Lugar Lab de răspândirea gripei porcine, rujeolei și altor boli infecțioase. De asemenea, propaganda pro-Kremlin nu a uitat să menționeze că scopul Lugar Lab este de a-i infecta pe georgieni și națiunile vecine, precum și de a aduce arme biologice în Georgia.

„Rusia înconjurată de Occidentul rău”, a fost o altă istorie adaptată exclusiv publicului de limbă rusă. Teama Rusiei de Lugar Lab și de activitățile sale misterioase este justificată deoarece există multe laboratoare americane în întreaga lume, inclusiv la granițele Rusiei, și nimeni în afară de SUA nu are control asupra lor. În articol se menționează că americanii ar putea produce arme chimice, viruși și să experimenteze pe oameni care ajung să moară.

Chiar dacă au fost făcute multiple declarții cu privire la misiunea laboratorului și reprezentanții acestuia și-au deschis ușile pentru comunitatea internațională, mass-media pro-Kremlin rămâne a fi de neînduplecat.

Este fascinant modul în care un simplu laborator poate fi folosit de mașinăriile de dezinformare pentru a sprijini agenda pro-Kremlin – de la amenințările la adresa sănătății până la punerea în discuție a relațiilor Georgiei cu Occidentul. Poveștile despre Lugar Lab nu sunt noi, au apărut în mass-media pro-Kremlin și în anii precedenți. Comunitatea de FactCheck și Myth Detector a urmărit evoluția narațiunilor din jurul Lugar Lab și a confruntat mesajele false cu faptele.

Sursă: euromaidanpress.com

Georgialugarlab
Comments (0)
Add Comment