Chifu: Instalarea pe termen lung a Rusiei la frontiera de Est a României

0 861

Autor: Iulian Chifu

“Era de aşteptat ca, după ce va legitima postura electorală puternică a PSRM prin preluarea şi a capitalei Chişinău, Igor Dodon va dori fie să preia jumătate din Guvern – a anunţat-o deja(Maia Sandu) – fie să arunce direct peste bord ACUM. Am avertizat public despre aceste evoluţii încă de la formarea guvernului, pe baza proiectelor existente încă de atunci. De altfel, am avertizat direct şi miniştrii din cabinetul Maia Sandu pe această temă, dând şi condiţiile şi termenele de valabilitate ale Guvernului. Şi totuşi…”, cu o opinie pentru Adevărul.ro a venit Iulian Chifu, președintele Centrului de Prevenire a Conflictelor și Early Warning București.

El spune că rezultatele coaliției dintre Blocul ACUM și PSRM erau cunoscute încă de la bun început. Publicul a asistat la o “sarabandă de preluări a instituţiilor de forţă de către un preşedinte care nu are, potrivit Constituţiei Republicii Moldova, nici o atribuţie executivă: CNA- un  fel de DNA de la Chişinău, SIS – singurul serviciu de informaţii preluat deplin sub control, Consiliul Suprem de Securitate transformat cu atribuţii executive şi cu drepturi de tutelă / control asupra Guvernului, plus Ministerul Apărării – printr-un ministru socialist şi vicepremierul pentru Reintegrare / Transnistria prin consilierul preşedintelui de această direcţie”. Totodată acesta precizeză că o parte din aceste instituții au fost cedate chiar de către Guvernul Maia Sandu și a grupurilor parlamentare ACUM în Legislativul de la Chișinău.

Încă de atunci avertizam care sunt costurile şi care e durata unei asemenea mezalianţe, deşi ambiţiile PSRM-ACUM s-au extins la un guvern cu depline puteri: preluarea a cât mai multă putre de către Igor Dodon. Mai întâi, preluarea deplină a controlului şi garanţiilor constituţionale – prin ocuparea funcţiei de Preşedinte al Parlamentului pentru Zenaida Greceanâi (aleasă cu majoritate simplă, nu poate fi înlăturată decât prin majoritate calificată şi e numărul doi în stat) şi preluarea Curţii Constituţionale prin competiţie incorectă şi substituirea câştigătorilor concursului inclusiv cu actualul preşedinte care nici nu a candidat“,

scrie Iulian Chifu.

Iulian Chifu face referire și la inacțiunile celor din ACUM în urma alegerilor locale. Acesta ține să precizeze că partidele care au ajuns în Consiliul Municipal Chișinău nu au creat până la momentul de față o coaliție prin care să-l oprească pe socialistul Ion Ceban. “De exemplu, Ceban va sărbători, în 31 august, “Limba moldovenească”. A spus-o direct, şi să nu ne mirăm de dispariţia unor simboluri publice culturale şi spirituale româneşti de prin oraş şi apariţia unora velicoruse. Poate nu chiar statuia lui Stalin, doamne fereşte“.

“În ceea ce priveşte reacţia externă, atât la Bucureşti, în asumările Preşedintelui Klaus Iohannis, a premierului Orban, a MAE, cât şi la nivelul Uniunii Europene, rămâne poziţia canonică privind susţinerea românilor, a cetăţenilor Republicii Moldova şi a instituţiilor ce fac reforme, în măsura în care fac reforme, în nici un caz a unui guvern cu alte aspiraţii şi orientări strategice precum unul al socialiştilor pro-ruşi. Oricum aceştia chiar dacă vin la conducere, nu vor putea aspira la sprijinul europenilor pentru politici bivectoriale, în fapt multe ostentativ şi deschis pro-ruse, iar eventuala reintegrare pe model Dodon a Republicii Moldova amână pe termen mediu spre lung orice aspiraţie democratică, europeană, de apropiere de România şi de Occident a Republicii Moldova, instalând pe termen lung controlul Moscovei la frontiera de Est a României”,

concluzionează Chifu.

Sursa: Adevarul

Opinii ENG