Facebook susține că o publicație favorabilă lui Donald Trump a folosit inteligență artificială pentru a răspândi conspirații și a dezinforma

0 559

Facebook susține că o publicație favorabilă lui Donald Trump a folosit inteligență artificială pentru a răspândi conspirații și a dezinforma. Facebook a anunțat că a șters peste 600 de conturi și pagini ce făceau parte dintr-o rețea globală, menită să distribuie mesaje în favoarea președintelui american Donald Trump.

Postul american NBC News a relatat că grupul media Epoch Times a folosit inteligența artificială pentru a distribui o serie de știri politice pe Facebook. Grupul era coordonat de utilizatori vietnamezi, care pretindeau că sunt americani și care gestionau 89 de pagini, 156 de grupuri de discuții pe rețeaua de socializare, precum și 72 de conturi pe Instagram cu peste 55 de milioane de urmăritori, conform Business Insider. Mai mult, grupul era prezent și pe Twitter.

Un purtător de cuvânt al rețelei de socializare a declarat pentru Wall Street Journal că au fost suspendate aproape 700 de conturi în cadrul unei investigații aflate în desfășurare. Nathaniel Gleicher, responsabilul pentru securitate cibernetică al Facebook, a declarat pentru NBC News că au crezut inițial că era vorba despre „companie media din Statele Unite care a influențat actori străini să pretindă că sunt americani pentru a promova conținut despre politică”. De pe conturile ce făceau parte din rețea erau distribuite mesaje în favoarea lui Donald Trump și împotriva punerii sub acuzare a liderului de la Casa Albă.

Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/facebook-sustine-ca-o-publicatie-favorabila-lui-donald-trump-a-folosit-inteligenta-artificiala-pentru-a-raspandi-conspiratii-si-a-dezinforma-2839839?fbclid=IwAR3ms0XWgHx8BsOP_l7tDnWMxLwvSU1r82zQuNEqUaYk09VJGDxE5fDzH_0

Opinii ENG