Iurie Roșca, politician, jurnalist

0 706

Iurie Roșca s-a născut în anul 1961 la Telenești, Republica Moldova.  A fost, vreme de mai mulți ani, președinte al Partidului Popular Creștin Democrat din Republica Moldova. A fost vicepreședinte al Parlamentul Republicii Moldova (1998-2001 și 2005-2009), fost viceprim-ministru al Republicii Moldova (iunie – septembrie 2009).

La alegerile locale din 23 mai 1999 a candidat din partea PPCD pentru funcția de  Primar General al Chișinăului, fiind devansat de Serafim Urechean (câștigătorul mandatului) și de candidatul blocului unit al stângii comuniste.

În perioada 2002-2004, Partidul Popular Creștin Democrat, un aprig susținător al ideii unirii cu România, a protestat față de conducerea comunistă, când a fost organizat cunoscutul “orășel al libertății”. Totuși, în data de 4 aprilie 2005, cei 11 deputați a Partidului Popular Creștin Democrat, condus de Iurie Roșca, au votat pentru alegerea lui Vladimir Voronin în funcția de Președinte al Republicii Moldova. Această mișcare tactică, deși i-a asigurat pentru o perioadă înalte funcții în stat, în 2009 l-a scos total din viața politică activă.

Pe parcursul ultimilor ani de activitate politică activă, Roșca a fost acuzat multiplu de apropiere de Rusia și că ar fi agent al serviciilor secrete Ruse.

În prezent, Iurie Roșca se poziționează în calitate de adept al tradiționalismului, doctrinei conservatoare, euroscepticismului, naționalismului economic și anti-globalismului.

În ultimii ani s-a apropiat de Aleksandr Dughin, un activ analist politic și strategist devenit cunoscut pentru viziunile sale radicale, inclusiv fasciste. Dughin are relații apropiate cu decidenți din Kremlin și Serviciile speciale militare ruse (GRU), fiind fruntaș al Partidului Național Bolșevic, Frontul Național Bolșevic și Partidul Eurasiatic. Roșca l-a însoțit pe Dughin în câteva vizite în România, dar și în alte țări. Dughin a folosit ocazii publice pentru declara că Iurie Roșca este prietenul Rusiei.

Știri la subiect: 

Opinii ENG