Margarita Simonyan s-a născut în 6 aprilie 1980 în Krasnodar. Din momentul lansării, în 2005, a primului post de televiziune rusesc de ştiri care emite 24/24 în limba engleză, Russia Today (astăzi: RT), deţine funcţia de redactor-şef. Din noiembrie 2014 este şi redactor-şef al agenţiei Sputnik, afiliată Agenţiei informaţionale internaţionale “Rossia segodnea”.
Din aprilie 2011 a moderat emisiunea “Ce se întâmplă?” ( «Что происходит?») la postul de televiziune REN TV. Emisiunea a fost dur criticată de comentatorul TV de atunci de la ziarul “Kommersant” Arina Borodina. Într-un articol ea a calificat emisiunea ca fiind “realizată în stilul propagandei sovietice”, ai cărei protagonişti sunt în mare parte georgienii răi şi americanii foarte răi. O apreciere similară a emisiunii “Ce se întâmplă?” a fost dată şi de criticul de atunci al “gazeta.ru” Slava Taroşin. În opinia lui, prestaţia Margaritei Simonyan este “într-o stilistică cunoscută sovietică: “în schimb la voi, în SUA, afroamericanii sunt bătuţi”.
Jurnalistul TV Vladimir Kara-Murza-senior a criticat în repetate rânduri metodele de lucru ale postului RT, al cărui redactor-şef este Simonyan. În aceeaşi tonalitate jurnlaistul a vorbit şi despre emisiunea “Doamnele de fier” ( «Железные леди»), difuzată la NTV şi care era moderată de Simonyan şi Tina Kandelaki în 2013. În 2014 jurnalista a fost decorată cu Ordinul pentru merite în faţa Patriei, gradul IV – „pentru obiectivitate în reflectarea evenimentelor din Crimeea”. Decretul nu a fost publicat, iar serviciul de presă al Kremlinului a anunţat că ceremonia a fost una închisă. În mai 2016, a fost inclusă în lista de sancțiuni a Ucrainei de către președintele Petro Poroșenko şi i-a fost interzisă intrarea în această ţară.
Ştiri relevante:
1. https://www.svoboda.org/a/29178682.html
2. https://gradator.ru/news/society/2499.html
3. https://belsat.eu/ru/programs/ukraina-vvela-sanktsii-protiv-russia-today/
4. https://compromat.ws/margarita-simonyan-obidelas-na-francuzskie-vlasti-za-obvineniya-v-propagande-3-primera-fejkov-rt-i-sputnik-o-francii/