Serghei Lavrov, ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse

0 390

Serghei Lavrov s-a născut în data de 21 martie 1950 la Moscova. În 1972 a absolvit filiala estică a Institutului de relații internaționale de stat din Moscova.

Din aprilie 1992, până în ianuarie 1994 a fost viceministru al Afacerilor Externe al Federației Ruse. În perioada 1994-2004 a fost reprezentantul permanent al Moscovei la Organizația Națiunilor Unite (ONU).

Fiica lui Lavrov, Ecaterina Vinocurova, conduce reprezentanța rusă a casei de licitații Christie’s. Ea s-a născut și a crescut la New-York.

Serghei Lavrov este unul dintre adepții ”lumii ruse” (russkii mir). Autorul acesteia este liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Scopul acestei ”lumi” este nu doar crearea unui spațiu lingvistic comun, ci readucerea fostelor așa numitelor “republici unionale” sub influența Rusiei, refacerea URSS.

Lumea rusă există. Nu este un proiect. Este realitatea obiectivă. Până nu demult, nu reușeam să găsim timp să îi ajutăm pe conaționalii noștri să nu se mai simtă ca oameni de mâna a doua, lipsiți de posibilitatea de a vorbi în limba lor. Aceasta se referă și la rușii care trăiesc în Ucraina.

(Răspuns la întrebarea unui jurnalst ucrainean despre acțiunile Federației Ruse în Donbas, ianuarie 2016)

Nicu Popescu și Serghei Lavrov

Șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, a efectuat o vizită oficială la Moscova în data de 11 septembrie, unde s-a întâlnit cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Cam aici s-a epuizat seria de materiale pozitive la acest subiect, de regulă reportaje manipulatorii. În timpul discuției, Lavrov atrage o atenție deosebită asupra discriminării presei de limbă rusă din Moldova. El a chemat autoritățile să ”atragă atenția asupra necesității de a asigura dreptul jurnaliștilor de a profesa liber și neadmiterii politicii discriminatorii în raport cu mass-media”. Lavrov nu a precizat însă cum se manifestă această discriminare.

Ce ține de problema transnistreană, Lavrov optează pentru oferirea unui statul special regiunii în componența țării, cu păstrarea suveranității Republicii Moldova. Aceleași principii se regăseau și în ”planul Kozak”, al cărui scop, în opinia unor experți, era controlul Rusiei asupra Moldovei prin intermediul Tiraspolului.

Știri relevante:
1. https://iz.ru/news/535095
2. https://www.forbes.ru/biznes/374373-doping-dlya-marafonca-kak-zyat-sergeya-lavrova-stroit-farmholding-na-partnerstve-s
3. https://iz.ru/news/542668

Opinii ROM