Cine a fost primul sau cum să căutaţi sursa fotografiei (II)

0 375

Uneori, e posibil să afli sursa imaginii din denumirea fişierului. Dacă e vorba de un şir lung de cifre, este probabil că fotografia a fost copiată de pe reţelele sociale. De exemplu, în denumirea unor poze de pe Facebook se conţine ID-ul utilizatorului, care a publicat-o. Spre exemplu, această fotografie:

E destul de complicat să stabileşti contextul în care a fost publicată, fără descriere şi fără indicarea sursei. Îl putem afla însă din denumirea fişierului. Aşa arată de obicei denumirea unei fotografii, încărcate pe serverul Facebook:

“11201814_10205461106940119_1410813217263058502_n”.

Cele 15 cifre din mijloc reprezintă numărul unic al utilizatorului care a publicat poza. Dacă vom scrie facebook.com/10205461106940119, vom obţine adresa paginii acestui utilizator. În acest fel, aflăm că poza e a jurnalistului Maxim Levin şi este un promo al expoziţiei dedicate comemorării tragediei de la Ilovaisk.

Numărul din denumirea imaginii poate fi introdus în serviciul FacebookCreep, în locul adresei de Facebook şi rezultatul va fi identic. Recent Facebook a început să utilizeze încă un algoritm de păstrare a fotografiilor, de aceea metoda ar putea să nu funcţioneze în unele cazuri. Şi reţeaua de socializare Vkontakte a renunţat la această practică. Acum în denumirea fişierului apare doar o parte din ID-ul unic al utilizatorului.

La ce trebuie să atrageţi atenţia:

  1. Data creării contului. În cazul reţelei Facebook, dacă informaţia respectivă nu se afişează în Cronologie, putem vedea data când a fost încărcat primului avatar. Acest lucru ne va ajuta să stabilim, cu aproximaţie, data când a fost creat contul. Pentru a verifica data creării contului pe Twitter, putem utiliza o pagină specială – Discover Twitter First Tweet. Şi pe reţeaua VKontakte există servicii asemănătoare de verificare a datei de înregistrare.
  2. Cât de activ este utilizatorul pe reţeaua de socializare. Cu cine şi cât de des interacţionează acesta.
  3. Dacă postările anterioare au legătură cu tematica generală.
  4. Dacă celelalte postări conţin informaţii despre ultima locaţie a utilizatorului. Dacă profilul utilizatorului are legătură cu numele lui real. Dacă are, ce conturi de pe reţelele sociale mai sunt înregistrate pe acest nume.
  5. Dacă se cunoaşte ceva despre activitatea profesională a utilizatorului.

În cazul reţelei Twitter, nu e neapărat să urmăriţi toate postările utilizatorului pentru a obţine răspuns la aceste întrebări. Puteţi folosi serviciul Foller.me, ce colectează date analitice despre activitatea utilizatorului: data creării contului, numărul postărilor, numărul abonaţilor, subiectele cele mai populare, tag-uri, linkuri, interacţiunea cu ceilalţi utilizatori, ora publicării infromaţiei.

La fel de importantă este şi verificarea încrucişată a datei şi locului prezentate în imagine. În acest sens, sunt utile Google Earth, Google StreetView, precum şi serviciile de geolocalizare.

Sursa: https://www.stopfake.org/ro/cine-a-fost-primul-sau-cum-sa-cautati-sursa-fotografiei/

Opinii ROM