Identificarea mecanismelor războiului hibrid în Republica Moldova și măsurilor de contracarare ale acestuia

0 301

În 2016 Olanda a organizat un referendum național prin care le-a solicitat cetățenilor să se pronunțe pro sau contra susţinerii unui acord de asociere dintre Ucraina și Uniunea Europeană. Rezultatele referendumului nu au fost însă favorabile Ucrainei. Harry van Bommel, un membru de stânga al parlamentului olandez, alături de Partidul Socialist a folosit o echipă de “ucraineni” pentru a discredita Ucraina în perioada pregătirii de referendum. În realitate, această echipă s-a dovedit a fi formată din cetățeni ruși sau etnici ruși din regiunile ucrainene, controlate de Moscova, care au promovat o viziune ce coincidea cu cea a Kremlinului.

Într-un un alt caz există un șir de indicii precum că Rusia ar fi finanțat în 2016 campania Brexit în Marea Britanie. Arron Banks, considerat principalul finanţator al campaniei Brexit, ar fi donat peste 13 milioane de euro pentru diferite proiecte anti-UE. Făcând cea mai mare donație politică în istoria Marii Britanii, Banks a nimerit în vizorul serviciilor britanice de informații. Teresa May, care era șefa Ministerului de Interne britanic, a blocat însă investigația. Observăm în aceste exemple foarte multe puncte comune: coruperea de către Rusia a elitelor naționale în statele-țintă, folosirea oamenilor de afacere ruși pentru ca aceștia să se integreze și să opereze în societatea țărilor-țintă.

O provocare majoră, în special în Republica Moldova, unde spațiul public e invadat de speculații și învinuiri reciproce, este identificarea măsurilor de agresiune hibridă și separarea lor de procese politice naturale. Este important, ca guvernarea să examineze relațiile sale economice și să identifice sectoarele în care interesul politic domină interesul economic. O posibilă soluție ar fi inițierea negocierilor cu Uniunea Europeană pentru deschiderea în Republica Moldova a unei Misiuni de Asistență UE care să ajute Moldova la consolidarea capacităților de contracarare a agresiunii hibride prin consolidarea rezilienței statale și sociale, în conformitate cu Strategia Globală a Uniunii Europene.

SURSA: http://ipre.md/wp-content/uploads/2019/07/natao-pb-nato-minzarari-final.pdf

Opinii ROM