Neutralitatea Republicii Moldova – de la transnistrizare, la finlandizare

0 159

Autor: Ion Tăbârță

Neutralitatea este un concept juridic al modernității, consfințit în conținutul declarației de la Congresul de la Viena, din 1815, prin care părțile semnatare au recunoscut și garantat neutralitatea permanentă a confederației elvețiene. Juridic, conceptul de neutralitate se bazează pe Convenția de la Haga din 1907. În sens larg, instituția neutralității permanente reprezintă neparticiparea unui stat la războaiele purtate de alte state.

În secolul al XIX-lea, mai multe state europene și-au declarat neutralitatea, însă aceasta nu le-a protejat de implicarea lor în primul război mondial. Exemplu clasic este violarea neutralității permanente a Belgiei de către Germania în 1914. Majoritatea țărilor europene, declarate neutre, au fost invadate din exterior în pofida neutralității lor declarate. Pe lângă Belgia, în cele două conflagrații mondiale, statutul de neutralitate nu le-a asigurat securitatea la așa țări declarate neutre precum Olanda, Luxembourg, Danemarca, Norvegia, Țările Baltice, care au fost ocupate de Germania nazistă și URSS.

Din considerentul că nu garantează securitatea față de o eventuală agresiune din exterior, după cel de-al doilea război mondial, numărul statelor care și-au declarat neutralitatea permanentă s-a redus considerabil. Pe lângă Elveția, statutul de neutralitate permanentă îl aveau declarat Suedia, Austria, Finlanda, Irlanda și Malta. După sfârșitul „războiului rece”, aceste țări au adoptat o poziție flexibilă față de politica de neutralitate, ele percepând-o mai mult în termeni militari. Cu excepția Elveției, Suedia, Austria, Finlanda, Irlanda și Malta au devenit membre ale Uniunii Europene, dar nu și ale NATO. Practic, Elveția este singurul stat din Europa cu neutralitate permanentă validată prin tratate internaționale.

Neutralitatea Austriei și a Finlandei au fost o consecință a celui de-al doilea război mondial,  impusă de URSS în negocierile cu foștii aliați de război occidentali. La recâștigarea independenței de către Austria în anul 1955, URSS a insistat ca în Tratatul de Stat al acesteia să fie stipulat statutul de neutralitate pentru a avea garanții că Austria nu va adera la NATO. Această lege este în vigoare și astăzi, ea fiind modificată prin amendamente constituționale care să-i permită Austriei să adere la Uniunea Europeană în 1995.

Cazul finlandez a fost unul special în perioada „războiului rece”, neutralitatea Finlandeză având o formă particulară în relațiile internaționale. După război, Uniunea Sovietică i-a impus Finlandei un tratat de pace prin care i-a limitat suveranitatea în politica internă, politică externă a acesteia fiind dependentă de URSS. În relațiile internaționale astfel tip de neutralitate a fost numită finlandizare.

Neutralitatea declarată a Republici Moldova este un caz aparte, deoarece pe teritoriul său sunt instalate trupe militare străine. Cu toate că art.11 al Constituției, adoptată în anul 1994, prevede proclamarea neutralității permanente a Republicii Moldova și că pe teritoriul său nu se admite dislocarea de trupe militare ale altor state, Federația Rusă niciodată nu a respectat această normă constituțională internă a statului nostru, menținându-și trupele sale în stânga Nistrului în toată perioadă de independenței noastre.

Neutralitatea permanentă a Republicii Moldova nu este una garantată la nivel internațional, ea fiind adoptată mai mult din naivitate politică la zorile independenții sale statale. În 1994 la Chișinău s-a crezut că această prevedere constituțională va duce la crearea unui mecanism internațional care va impune Rusia să-și retragă trupele sale din stânga Nistrului. Însă Republica Moldova nu a luat în calcul că un statut de neutralitate nu doar se proclamă, ci se cucerește. Neutralitatea Republicii Moldova este una doar internă, fără nicio valoare externă. Ea nu aduce garanții securității naționale a Republicii Moldova în contextul evenimentelor regionale și internaționale.

La începutul secolului al XXI-lea, în circumstanțele extinderii NATO și UE spre est, Rusia a revenit la conceptul de neutralitate aplicat de URSS în perioada postbelică. Neutralitatea declarată a unor state post-sovietice, precum Republica Moldova, este promovată de Rusia la nivel internațional pentru a stopa extinderea NATO și UE spre hotarele sale. În interpretările sale, Moscova concepe neutralitatea statelor post-sovietice în termenii conceptului de finlandizare aplicat Finlandei în perioada „războiului rece” – dependența externă față de Rusia. În așa mod, Kremlinul dorește să creeze un mecanism prin care să se asigure că statele din arealul post-sovietic nu se vor orienta în politica externă spre uniunile suprastatale occidentale, în mod special NATO.

Rusia a apelat la neutralitatea Republicii Moldova la summit-ul NATO de la București, din aprilie 2008, când s-a discutat despre o posibilă invitație la negocieri adresate Ucrainei și Georgiei de a adera la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Putin „i-a iertat parțial păcatele” lui Voronin după episodul Kozak din noiembrie 2003 numai ca acesta de la tribuna NATO să vocifereze că Republica Moldova este un stat neutru și nu dorește să adere la această organizație.

În data de 26 septembrie 2019, de la tribuna Adunării Generale a ONU, președintele Igor Dodon a solicitat comunității internaționale recunoașterea și respectarea de facto a statutului de neutralitate a Republicii Moldova, argumentând această doleanță prin obiectivul și prioritatea absolută de soluționare a problemei transnistrene, care este realizabil doar în condițiile păstrării statutului de neutralitate militară a Republicii Moldova. În calitate de model, Dodon a invocat neutralitatea militară a Austriei.

Anterior declarației de la tribuna ONU a șefului statului, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în 31 martie 2016 Declarația cu privire la inviolabilitatea suveranității, independenței și neutralității permanente a Republicii Moldova.[1].[1] În conformitate cu acest document, neutralitatea permanentă a  Republica Moldova este o garanție a menținerii păcii și stabilității, atât în interior, cât și în regiune în ansamblu. Declarația a fost susținută de deputații PCRM, PSRM și PDM. Autorii inițiativei au motivat necesitatea adoptării declarației prin frecvența acțiunilor care contestă statalitatea și poporul moldovenesc. Pe de altă parte, în această declarație nu sunt menționate amenințările reale cu care se confruntă Republica Moldova, cum ar fi separatismul teritorial sau prezența trupelor ruse care-i violează neutralitatea declarată. Întâmplător sau nu, Parlamentul a adoptat declarația imediat după vizita întreprinsă de viceministrul de externe al Rusiei, Grigori Karasin, la Chișinău și Tiraspol. Se cere de menționat că nu o sigură dată Karasin a afirmat că regiunea transnistreană este parte componentă a Republicii Moldova căreia trebuie să i se acorde statut special.

Ultimele evoluții politice scot în evidență faptul că, de ceva timp, Rusia acționează concertat în Republica Moldova, ducând un joc geopolitic la nivel regional. Neutralitatea permanentă, sau mai nou militară, nu aduce garanții suplimentare securității Republicii Moldova, dar este utilizată de Rusia în scopurile sale geopolitice. La prima etapă, prin promovarea conceptului de neutralitate, Rusia dorește să aibă un instrument de asigurare că Moldova nu se va integra în anumite structuri suprastatale occidentale, cu precădere în NATO. La următoarea etapă, neutralitatea Republicii Moldova trebuie să servească în calitate de cap de pod pentru negocierile dintre Chișinău și Tiraspol privind statutul regiunii transnistrene în componența statului moldovenesc.

În noiembrie 2003, Rusia a încercat să stopeze extinderea NATO și UE spre est prin transnistrizarea Republicii Moldova, „scoțând de sub masă” memorandumul Kozak. La peste 15 ani distanță de la acel episod, Rusia a renunțat la acțiunile frontale privind reglementarea transnistreană, acționând subtil, cu multă flexibilitate. Transferul de accente în subiectul neutralității Republicii Moldova – de la permanentă la cea militară – nu este întâmplătoare. În contextul ultimelor evoluții regionale, se prefigurează disponibilitatea Rusiei de a renunța la reglementarea problematicii transnistrene în termenii memorandumului Kozak în schimbul acceptului partenerilor occidentali de a finlandiza Republica Moldova. Prețul plătit de Chișinău pentru reîntoarcerea regiunii transnistrene în câmpul său constituțional urmează a fi dependența externă a Republicii Moldova față de Rusia, iar statutul de neutralitate militară a Moldovei să reprezinte consensul geopolitic între vest și est al marilor actori internaționali.


[1] Parlamentul Republicii Moldova. Hotărâre nr.47 din 31.03.2016 pentru aprobarea Declarației Parlamentului Republicii Moldova cu privire la inviolabilitatea suveranității, independenței și neutralității permanente a Republicii Moldova. / http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=364099


Opinii ROM