Zis și făcut! Dodon l-a demis pe directorul Centrului de Cultură și Istorie Militară în a cărui subordine se află Muzeul Ocupației Sovietice

1 666

Șeful statului, Igor Dodon, l-a demis pe istoricul și militarul Vitalie Ciobanu din funcția de director al Centrului de Cultură și Istorie Militară în luna octombrie. Decizia vine în contextul anunțului făcut de președinte de a închide Muzeul Ocupației Sovietice care funcționează în incinta Muzeului Militar.

Prezent la evenimentul dedicat aniversării a 20-a a Uniunii Ofițerilor din Republica Moldova, condusă de consilierul său Victor Gaiciuc, Dodon a declarat ca vrea să facă în loc „un muzeu de istorie normal, bun, frumos

 Trebuie de făcut un muzeu bun. Cel care a fost înainte a făcut un muzeu al nu știu cărei ocupații. El trebuie închis, dacă încă nu a fost. Deja l-au închis? Și să facem un muzeu de istorie normal, bun, frumos, în care să se regăsească și drapelul de luptă pe care ni l-a dăruit Șoigu, care s-a aflat aici pe 24 august, în ziua eliberării Moldovei

a declarat Igor Dodon

Noul director al Centrului a fost numit colonelul Alexandru Chirilenco. Acesta a declarat pentru presă că Muzeului Ocupației Sovietice, de fapt, nu este un muzeu, ci “o expoziție în cadrul Muzeului Militar”. 

Expoziția funcționează în continuare, soarta ei depinde de decizia ministrului Apărării și a Comandantului Suprem (Igor Dodon), căruia eu mă supun”.

a declarat Chirilenco pentru deschide.md

Potrivit analistului politic Anatol Țăranu, această demitere este o “continuare a ofensivei împotriva revizuirii trecutul sovietic, încercând astfel să întoarcă lucrurile spre valorile sovietice, spre tot ceea ce reprezintă ideologia lumii ruse.

Dacă va reuși sau nu să își ducă planul până la capăt, depinde doar de acea forță de rezistență a societății moldovenești, acea parte a societății care nu dorește să se întoarcă în trecut, care nu dorește restaurarea sovietismului și intrarea Moldovei în spațiul spiritual al lumii ruse.

Mai mult, în cadrul Președinției nu există un departament cu specialiști care ar avea competențele necesare pentru a oferi aprecieri și a lua decizii în astfel de domenii de concept.

a declarat Anatol Țăranu pentru IPAH

Amintim că în 2015, la inițiativa ministrul Apărării de atunci Anatol Şalaru, la Centrul de Cultură şi Istorie Militară al Armatei Naţionale a fost deschis un muzeu unde în sunt expuse dovezi ale ocupaţiei sovietice, în memoria celor peste 1,5 milioane de basarabeni care au fost deportaţi şi ucişi în timpul ocupaţiei sovietice, adică 12,23% din populaţia Basarabiei interbelice.

Opinii ROM