Laboratoarele propagandei: Consiliul Rus pentru Afaceri Internaționale

0 2,041

Produsele finale ale propagandei rusești, adică materialele apărute în mass-media pro-Kremlin, sunt elaborate de mai multe instituții subordonate președinției, ministerelor și consiliilor din Federația Rusă. În acest articol vorbim despre Consiliul Rus pentru Afaceri Internaționale, aflat în subordinea Ministerului de Externe.

Istoric: Consiliul Rus pentru Afaceri Internaționale a fost fondat în februarie 2010 prin decretul președintelui de atunci Dmitri Medvedev. Potrivit decretului, nevoia fondării acestei structuri a fost dictată de „necesitatea unei instituții care să elaboreze cercetările internaționale, perfecționarea pregătirii specialiștilor în domeniul politicii externe și a studiilor regionale, asigurarea interacțiunii institutelor de cercetare rusești cu cele internaționale”.

Misiunea RSMD este „aducerea aportului la înflorirea Rusiei prin integrarea în lume”. Totodată, Consiliul se declară liantul între stat, societatea de experți, mediul de afaceri și societatea civilă în rezolvarea problemelor de politică externă.

Consiliul Rus pentru Afaceri Internaționale promovează interesele Kremlinului, iar diferența lui de RISS constă în metodele prin care experții îndeamnă Kremlinul să-și atingă scopurile.

Dmitri Medvedev la adunarea membrilor RSMD în 2012.
Sursa: kremlin.ru

Fondatorii: Printre fondatorii Consiliului se numără două ministere rusești: MAE-ul și Ministerul Educației și Cercetării. Pe lângă acestea, mai sunt două structuri conectate: Academia de Științe și Asociația industriașilor și oamenilor de afaceri din Rusia. Tot printre fondatori se numără Agenția Interfax, care se încadrează și ea în tabăra liberală rusească.

Conducerea: Directorul executiv al Consilului, de la fondarea lui și până în prezent, este Andrei Kortunov. Este un politolog cunoscut în spațiul public rusesc, considerat unul dintre cei mai buni experți în tot ceea ce ține de Statele Unite. El și-a făcut studiile de master la Universitatea SUA și Canada, o structură a Academiei de Științe a URSS. Apoi, la mijlocul anilor `80 a devenit colaborator științific al acestui institut, fiind ulterior și în structurile de conducere ale lui.

După destrămarea URSS-ului, Kortunov a plecat pentru trei ani în SUA, unde a predat relațiile dintre SUA și Rusia și politica externă a Rusiei, pe rând, la trei universități din California. După revenirea în țară, Kortunov a devenit directorul executiv al Institutului Societatea Deschisă, o structură a Fondului Soros.

Ceea ce merită de remarcat, e că dacă analizăm elementele biografice ale lui Kortunov expuse mai sus, se conturează o imagine absurdă. Kortunov, care a fost directorul unui institut fondat de Soros, într-un interviu din 2018 îl numea pe miliardarul american principalul finanțator al opoziției lui Trump și prin urmare cel care împiedică o colaborare fructuoasă între actualii președinți ai Federației Ruse și SUA.

Tot el, cel care mulți ani a fost în structurile de conducere ale unor fonduri americane, mai nou le numește instrumente de influență ale americanilor în Rusia.

Narativele:

Studiile și analizele RSMD abordează des „problemele nerezolvate” ale arhitecturii europene de securitate, construcția noii structuri mondiale multipolare și rolul Rusiei pe arena internațională.

În comparație cu RISS, în textele RSMD e mai des întâlnită Uniunea Europeană. Institutul monitorizează viața politică a UE, problemele și provocările cu care se confruntă aceasta și elaborează strategii prin care Rusia poate beneficia de neînțelegerile din cadrul UE.

Experții RSMD sunt mai plastici în expresii, punând mai mult accent pe efortul diplomatic decât pe servicii/armată și îndeamnă autoritățile la o (re)integrare a Rusiei în economia globală.

Cu alte cuvinte, cercetătorii institutului caută și oferă soluții cum să se descurce Rusia pe arena internațională la ora actuală. Aceasta presupune anularea sancțiunilor, restabilirea relațiilor economice cu Occidentul, recunoașterea Rusiei ca o super putere sau cel puțin o voce de ultimă instanță în regiune și neimplicarea în zonele ei de interes.

Opinii ENG